|
Biserica
Metodistǎ Liberǎ
INTRODUCERE: SCOP ŞI CARACTER
(html)
INTRODUCERE: SCOP ŞI CARACTER
(document pdf)
Articole ale Religiei (html)
Articole ale Religiei (document pdf)
Participare şi Legământ
(html)
Participare şi Legământ (document pdf)
BISERICA METODISTĂ LIBERĂ
INTRODUCERE: SCOP ŞI CARACTER
Biserica Metodistă Liberă este cel mai bine înţeleasă în cadrul
biblic conceptual al cuvântului Biserică, perspectivă dată de
moştenirea istorică şi dedicarea ei la nevoile umane.
A.
Conceptul biblic de Biserică
Este clar din scriptură că Biserica este a lui Dumnezeu şi pentru
oameni.Este creaţia Sa. Hristos este capul ei. Biserica este
alcătuită din oamenii aleşi de Dumnezeu pentru un parteneriat cu
scopul de a duce voia lui Dumnezeu la îndeplinire pe pământ. Sunt
mai mult de optzeci de metafore şi imagini, cu privire la Biserică
în Noul Testament. Fiecare portretizează o realitate mai profundă
decât poate arăta un tablou. Toate aceste imagini fac clară natura
şi misiunea bisericii. Pavel vorbeşte despre Biserică ca de un
“trup”,”clădire” şi mireasă. Cel mai semnificativ şi probabil cea
mai importantă metaforă este “trupul lui Hristos”. Cei răscumpăraţi
sunt numiţi “member ale Trupului”.
Ce este acest adevăr
profound care toate aceste imagini îl scot la iveală ? Dumnezeu —
Tatăl, Fiul şi Duhul Sânt — duc pe cei răscumpăraţi într-un
parteneriat pentru a-I împărtăşii activităţiile şi realiza
scopurile Sale. Biserica este instrumentul natural pe care Dumnezeu
l-a ales să reconstruiască omenirea şi societatea. Are misiunea
dragostei sfinte. Biserica există pentru a produce asemănarea lui
Hristos în oameni şi instituţiile lor. De asemenea misiunea ei poate
fi descrisă ca participantă cu Dumnezeu în a adduce sfinţenie şi
dragoste pentru a îndura asupra păcatului, suferinţele şi nevoile
oamenilor. Această descriere a misiunii noastre este în acelaşi timp
şi individuală, cât şi socială. Aţinteşte spre o relaţie socială a
oamenilor spre Dumneze şi spre orişicine care sunt descrişi în
Scriptură ca “ai Împărăţiei lui Dumnezeu.”
Metaforele Noului
Testament sunt evidenţiate de cel mai extraordinar portret dintre
toate—Încarnarea, Dumnezeu făcut carne. Biserica ilunminată de
această Întrupare, continuă învăţătura şi slujirea Domnului ei pe
pământ.
Când Biserica acţionează
sub conducerea Domnului ei şi inspiraţia Duhului Sfânt, continuă
istoria începută în cartea Faptele Apostolilor. Multe îi sunt
realizarile de la primul secol şi sunt mult mai multe care trebuie
să se realizeze în drama desfăşurării Duhului Sfânt prin oamenii
răscumpăraţi.
Noul Testament ne
reaminteşte că Biserica vizibilă nu este Biserica ideală. Pentru că,
Biserica este un parteneriat umano-divin, care împărtăşeşte nu doar
dragostea sfântă a fundatorului ei, ci şi în slăbiciunile umanităţii
ei, fiind într-o continuă nevoie de reînoire. Dumnezeu îşi asumă
aceleaşi riscuri ca Biserica în răscumpărare aşa cum I-a oferit
omului libertate la crearea lui. Aşa cum Dumnezeu, Duhul Sfânt a
folosit mâinile Apostolului Pavel în “minuni speciale”, în acelaşi
mod, El poate să-Şi folosească Biserica astăzi. Rezultatul va fi
acelaşi— cuvântul Domnului va creşte cu putere şi va învinge (Fapte
19:11-20).
B. Moştenirea şi perspectiva istorică
Metodiştii liberi
consideră istoria bisericii din cartea Faptele Apostolilor şi
celelalte scrieri din Noul testament ca moştenirea lor primară.
Generaţie după generaţie derivă din aceste înregistrări ca sursa lor
principală de direcţie şi reînoire. Urmaşii lui Dumnezeu sau luptat
cu diferite pasaje din Vechiul şi Noul Testament secole întregi, aşa
cum o fac şi acumt. Întreaga istorie a bisericii este instructivă
pentru noi.
Metodişti liberi pretind o
linie evanghelică originară exprimată în termini largi cum ar fi :
Ei îşi urmează moştenirea spirituală prin bărbaţi şi femei de o
pietate personală profundă în toate vremurile care au arătat că este
posibil a menţine o strălucire a pasiunii spirituale în mijlocul
păgânismului, apostasiei şi a corupţiei din biserica stabilită din
vremurile trecute.
Genealogia Bisericii
Metodiste Libere începe cu oamenii lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul
testament şi include influenţe şi contrubuţii de la multitudinea
momentelor de reînoire în creştinismul de vest: Wycliffe şi
Moravienii germani (de la care Wesley a învăţat conceptual de
“martori ai Duhului”); Reformarea din secolul şaisprăzece cu
multele-i momente de reînoire care au contra-echilibrat-o şi nu în
ultimul rind de corectivele Armene (care învăţau că mântuirea lui
Hristos a fost pentru toată lumea, fără limită, dar acest lucru
trebuia să fie alegerea liberă a fiecăruia); tradiţia
Catolico-Anglicanşă; influenţa Puritană engleză; tradişia Metodistă
şi prin mişcările viguroase de sfinţenie din secolul noăsprăzece.
Dumnezeu a folosit acestea şi altele dealungul vremurilor să facă
evanghelia neschimbătoare Creştină, mult mai clară. Pe scurt,
Metodişti liberi se identifică cu derularea istoriei bisericii
Creştine, în timp ce menţine accente distinctive evanchelice şi
spirituale.
Contribuţiile istoriei
bisericii poate fi relatate după cum urmează: Moştenirea Reformării
este reflectată în dedicarea lor faţă de Biblie ca legea supremă a
credinţei, vieţii şi mântuirii prin har, prin credinţă.
Moştenirea
Catolico-Anglicană apare în preocuparea lor pentru ordinul
bisericesc şi aprecierea pentru forma liturgică. Accentuarea lor
asupra esenţei credinţei permite o deschidere a lor faţă de viziuni
diferite la subiectele asupra modalităţiilor de botez şi a
mileniului.
Moştenirea Metodistă este
exprimată prin pricipii teologice, eclesiastice şi sociale
articulate de Reverendul John Wesley şi asociaţii săi în secolul
optâsprăzece şi reafirmate prin mişcările sfinţeniei din secolul
noăsprăzece.
Teologic, ei sunt dedicaţi
afirmaţiei Weslieno-Armene a dragostei mântuitoare a lui Dumnezeu în
Hristos. Prin harul care previne, El caută să aducă pe fiecare
individ la sine, dar alocă fiecăruia responsabilitatea acceptării
sau respingerii mântuirii. Mântuirea este o relaţie traită cu
Dumnezeu în Isus Hristos, dînd credinciosului o poziţie legală a
neprihănirii, iar de aceea asigurînd securitatea tuturor celor ce
continuă în această părtăşie cu El. Împreună cu accentel Armene
asupra ofertei universale a mîntuirii, John Wesley a redescoperit
principiile asigurării prin mărturisirea Duhului Sfânt. El a
declarat o încredere scripturală în Dumnezeu care poate să cureţe
inimile credincioşilor de păcat aici şi acum prin credinţă,
umplându-i cu Duhul Sfânt şi să-I împuternicească pentru a putea
duce mai departe misiunea Sa lumii. John Wesley a scris despre el şi
fratele său Charles, “În 1729 doi bărbaşi tineri în Anglia, citind
Biblia, o văzut că nu pot fi mântuiţi fără sfinţenie, căutân-o şi să
îndemne(incite) pe alţii să facă la fel. În 1737 au observat, de
asemenea, că oamenii sunt justificaţi înainte de a fi sfinţiţi; dar
sfinţenia a continuat să fie obiectivul lor. Dumnezeu atunci, le-a
încredinţat misiunea de a ridica oameni sfinţi.”
Eclesiastic, moştenirea
Metodistă este continuată de organizaţia Metodiştilor Liberi. Acolo
sunt linii de responsabilitate conectate local, districtual, la
conferinţă şi la slujirile denominaţionale. Grupuri mici de
credincioşi dau socoteală unul faţă de celălalt pentru creştere şi
slujire în viaţa creştină. Metodiştii Liberi sunt preocupaţi de
întreaga biserică, nu doar de adunarea locală. Ei preţuiesc
conducerea episcopilor, superintendenţilor, pastorilor şi a
liderilor puşi care consiliază şi direcţionează biserica.
Născută în timpul în care
guvernul cu reprezentare era dezvoltat de societăţiile libere,
fondatorii Metodismului Liber au reafirmat principiile biblice a
slujirii ordinate. Metodiştii Liberi au recunoscut şi ordinat cu
licenţă persoane pentru slujiri specifice. Ei au mandat
reprezentare pusă în număr egal clericilor în consiliile
bisericeşti.
Social, de timpuriu,
Metodiştii Liberi au manifestat o trezire a conştiinţei
caracteristică characteristic mişcării timpurii “Wesliene”.
Acţiunile lor deschise împotriva instituţiei sclaviei şi a
diferenţelor de clasă moştenite în a închiria strane celor bogaţii
demonstrează spiritul adevăratului Metodism. Chiar dacă problemele
s-au schimbat, conştiinţa socială a rămas sensibilă, evidenţiată
prin continuarea activă în participarea la grijile social de astăzi.
De-alungul secolului
noăsprăzece, mişcarea sfinşeniei, ridicată Metodismul American, dar
împrăştiată şi prin alte naţiuni şi denominaţiuni, a chemat
creştinii la relaţii de un nivel mai profound cu Dumnezeu şi la o
mai mare preocupare pentru nevoile umanităţii suferinde. În acest
context, Reverendul Benjamin T. Roberts şi alţi slujitori şi lideri
în Conferinţa Genesa a Bisericii Episcopale Metodiste în vestul New
Yorkului, a ridicat un protest împotriva liberalismului teologic, a
compromisului nesănătos asupra unor probleme sociale şi a pierderii
pasiunii spirituale.
Între 1858 şi 1860, un
număr din aceşti lideri au fost excluşi din Biserica Episcopală
Metodistă cu o varietate de acuzaţii. În realitate, problema
primordială a fost proclamarea lor a principiilor de bază Metodiste,
în special a doctrinei şi întregii experienţe a sfinţirii. Apelurile
făcute către Conferonţa Generală în Mai 1860 le-au fost refuzate.
Cei excluşi nu mai aveau voie să participe la nici un alt trup
Metodist, pentru că nimeni nu au fost de accord cu ei asupra
problemelor pe care ei le-au evidenţiat. De aceea, Biserica
Metodistă Liberă s-a organizat într-o convenţie a membrilor
aleşi(puşi) şi slujitorii s-au întunit la Pekin Pekin, Judeţul
Niagara, New York, pe August 23, 1860. Prima Conferinţă Generală s-a
întrunit în a doua miercuri din Octombrie, 1862, la Saint Charles,
Illinois.
Biserica Metodistă Liberă,
de la început, a continuat să se extindă în jurul lumii prin
misionari, prin dezvoltarea unor conferinţe generale adiţionale şi a
unei organizaţii de coordonare mondială.
C. Nevoile persoanelor
Metodiştii Liberi sunt
dedicaţi sarcinii de a înţelege cele mai importante nevoi ale
persoanelor, instituţiilor şi a diferitelor culturi pentru a putea
slujii plini de semnificaţie şi reconciliere lor. În rugăciunea de
mare preot a lui Isus Hristos, El cheamă credincioşii să trăiască în
această lume activi şi intelligent pentru ca lumea să poată fi
condusă a cunoaşte şi a crede.
Metodiştii Liberi sunt
conştienţi de forţele demonice din lumea care devalorizează omul,
perverteşte binele şi conduc oamenii şi instituţiile la ruină. Ei
încearcă să ajute oamenii prin a restaura însemnătatea personală în
timpul dezvoltărilor depersonalizării.
Metodiştii Liberi deschis
mustră orice în lege, personae sau instituţii care violează
demnitatea persoanelor create în imaginea lui Dumnezeu. Ei sunt
dedicaţi să profite de posibilităţi în care indivizi, biserici
locale, conferinţe şi denominaţiuni pot sluji vindecare şi la
reconciliere în această lume.
D. Principii Distinctive
Metodiştii Liberi caută să
exprime conceptual de biserică a lui Isus Hristos, perspectiva lor
istorică şi nevoile persoanelor în principii şi dedicări specifice.
Metodiştii Liberi astăzi
caută să continuie misiunea a primului secol de creştinism care a
fost redescoperit de John Wesley şi Metodişti timpurii care declarau
că ei există “pentru a ridica un popor sfânt.”
Metodiştii Liberi sunt o
părtăşie de creştini dornici să ajungă în rai şi dedicaţi să lucreze
în lume pentru mântuirea tuturor oamenilor. Ei îşi pun dedicarea
lor în Hristos şi biserica Sa asupra oricărui altceva. Ei ţin
deoparte de alianţe care pot concura pentru cea mai mare loialitate
a lor şi de la orice poate să umbrească şi să compromită
mărturisirea lor efectivă faţă de credinţa în Trinitate, de
dependenţa omului de harul lui Dumnezeu. Creştinul se reneagă pe
sine, îşi ia crucea în fiecare zi şi îl urmează pe Isus. El se
conformează în totalitate voii lui Dumnezeu aşa cum este cunoscută
din Cuvântul Său şi crede că, condiţiile mântuirii sunt aceleaşi
acum aşa cum afost şi în zilele apostolilor.
În doctrină, crezul
Metodiştilor Liberi este crezul standard evanghelic,
Protestantismul Armean, cu accente distinctive asupra învăţăturii
scripturale a întregii sfinţiri ţinute de John Wesley.
În practică, Metodiştii
Liberi subliniază realitatea curăţirii interioare şi puterea care
atestează doctrina întregii sfinţiri, în conştiinţa interioară a
credinciosului, cât şi în viaţaexterioară.
Închinarea este
caracterizată de simplicitate şi libertate a Duhului, contopite
într-un ritual elaborat.
Metodiştii Liberi menţin o
viţă de devotare zilnică lui Hristos care izvoreşte dintr-o
sfinţenie interioară şi separă creştinii de lume, chiar dacă trăiesc
în lume. Ei cred că cea mai bună cale de opri lumescul de a invada
biserica este ca biserica să invede lumea cu scopul răscumpărării.
Ei practică o consacrare
completă a tuturor cu toată puterea şi cu toate posesiunile slujirii
lui Dumnezeu şi omului. De asemenea cred foarte puternic în misiunea
bisericii în aşa fel că sunt dedicaţi la adminstrare responsabila a
finanţelor. De aceea, nu trebuie să recurgă la eforturi comerciale
pentru a susţine cauza lui Hristos.
Metodiştii Liberi recunosc
că Dumnezeu dă daruri spirituale pentru slujire şi conducere
bărbaţiilor cât şi femeilor. Pentru că barbaţii şi femeiile sunt
creaţi în imaginea lui Dumnezeu, această imagine este reflectată pe
deplin atunci cînd femeile şi bărbaţii lucrează împreună la toate
nivelele din biserică. De aceea, toate poziţiile din biserică sunt
accesibile celor pe care Dumnezeu I-a chemat.
Metodiştii Liberi simt o obligaţie specială să predice evanghelia
săracilor. Proviziile evangheliei sunt pentru toţi. “Zeciuelile date
cu bucurie” trebuie proclamate fiecăruia din rasa umană individual.
Dumnezeu trimite adevărata lumină pentru a ilumina şi topi fiecare
inimă. Isus a stability un exemplu. Despre slujirea Lui s-a
raportat, “Orbul vede, şchiopul umblă, leprosul este curăţat, surdul
aude, mortul este înviat şi cel sărac are evanghelia să-I fie
predicată.” Aceasă predicare celor săraci a fost dovada
încoronatoare că El a fost Cel ce trebuia să vină. Respectând
acestea biserica trebuie să urmeze paşii lui Isus. Metodiştii Liberi
sunt dedicaţi idealurilor simplicităţii şi modestiei din Noului
Testament ca stil de viaţă. Ei vor să atragă atenţia, nu asupra lor,
ci asupra Domnului lor.
Aceste distingeri a
Bisericii Metodiste Libere de la origini sunt încă actuale. În orice
every eră şi orice loc aceste distingeri sunt mărturii ale
bisericii, nevoii totale clară şi puternice ca ei să poată fi auziţi
şi atenţi în mijlocul vocilor confuze şi şirete ale lumii.
Constituţia Bisericii
Metodiste Libere
CAPITOLUL I
CONŢINUT
: DOCTRINA ŞI APARTENENŢA
Preambul
A. Articole ale Religiei
B. Participare şi Legământ
¶A/100.
Pentru a putea păstra cu
înţelepciune şi a înmâna posterităţii moştenirea doctrinară şi
principiile trăirii creştine transmise nouă ca evanghelişti în
tradiţia Armeano-Wesliană, asigurând porunca bisericii prin
principii mature şi politici eclesiastice pregătind calea pentru
evanghelizare a lumii şi pentru a avea o cooperare mai eficace cu
alte filiale a bisericii lui Hristos în a lărgi împăraţia Sa, noi,
slujitorii şi lideri aleşi ai Bisericii Metodiste Libere, în
concordanţă cu procedura constituţională, ordinăm, stabilim şi
înaintăm următoarele ca fiind Constituţia Bisericii Metodiste
Libere.
A.
ARTICOLE ALE
RELIGIEI
DUMNEZEU
I .Sfânta
Trinitate
¶A/101.
Nu există decât un singur Dumnezeu
viu şi adevărat, creatorul şi menţinătorul tuturor lucrurilor. Iar
în unitatea Dumnezeirii (Dumnezeu Capul) sunt trei persoane: Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfânt.
Aceste trei sunt una în
eternitate, divinitate şi scop; fără de sfârşit, de o infinită
putere, înţelepciune şi bunătate.
II. Fiul
Încarnarea
Sa
¶A/103.
Dumnezeu a fost El însuşi
în Isus Hristos pentru a reconcilia omenirea cu Dumnezeu. Conceput
de Duhul Sfânt, născut de Fecioara Maria, El a îmbinat dumnezeirea
lui Dumnezeu şi umaniatea omenirii. Isus din Nazaret a fost Dumnezeu
în carne, în adevăr Dumnezeu şi om. El a venit să ne mîntuiască.
Pentru noi a suferit Fiul lui Dumnezeu, a fost crucificat, mort şi
îngropat. El şi-a turnat viaţa Sa ca un sacrificiu fără de vină
pentru păcatele şi fărădelegile noastre. Noi mulţumitori recunoaştem
că El este mântuitorul nostru, mediatorul perfect dintre Dumnezeu şi
noi.
Învierea şi
Proslăvirea Sa
¶A/104.
Isus Hristos este viu,
victorios asupra morţii. Trupul Său înviat a devenit mai glorios,
neîntinat de limitările obişnuite umane. Şi S-a înălţat la ceruri.
Acolo stă ca Domn al nostru înălţat la dreapta lui Dumnezeu -Tatăl,
unde mijloceşte pentru noi până când toţi duşmanii vor fi învinşi
complet. El va revenii să judece pe toţi oamenii. Orice genunchi se
va pleca şi toate limbile vor mărturisii că Isus Hristos este
Domnul, pentru Gloria Dumnezeului-Tată.
III. Duhul
Sfânt
Persoana Sa
¶A/105.
Duhul Sfânt este a treia
persoană din Trinitate. Provine din Tatăl şi Fiul, El este una cu
Ei, Dumnezeu etern; egal în divinitate, maiestate şi putere. El este
Dumnezeu efectiv în Creaţiune, în viaţă şi în biserică. Încarnarea
şi slujirea lui Isus Hristos au fost duse la îndeplinire de Duhul
Sfânt. El continuă să reveleze, interpreteze şi glorifice pe Fiul.
Lucrarea
Lui în Mântuire
¶A/106.
Duhul Sfânt este
administrator al mîntuirii planificate de Tatăl şi pusă la
dispoziţie de moartea, Învierea şi Înălţarea Fiului. El este un
agent eficient în convertirea (convingerea), regenerarea, sfinţirea
şi glorificarea noastră. El este prezenţa Domnului nostru
permanentă, care locuieşte în noi, asigurând credinciosul.
Relaţia Sa
cu Biserica
¶A/107.
Duhul Sfânt este turnat
asupra bisericii de către Tatăl şi Fiul. El este puterea de viaţă şi
mărturisire a bisericii. El acordă dragostea lui Dumnezeu şi face
reală domnia lui Isus Hristos în credincios pentru ca darurile
cuvintelor şi slujirii Lui să poată produce binele comun şi să
zidească şi să crească biserica. În relaţie cu lumea El este Duhul
adevărului, iar instrumentul Său este Cuvântul lui Dumnezeu.
Scriptura
IV. Autoritatea
¶A/108.
Biblia este Cuvântul scris
al lui Dumnezeu, unic inspirat de Duhul Sfânt. Şi poartă mărturie
fără echivoc lui Isus Hristos, Cuvântul viu. Aşa cum este atestat de
biserica primară şi de consiliile ulterioare, este înregistrarea
adevărată a revelaţiei lui Dumnezeu, complet adevărată în toate
afirmaţiile ei. A fost păstrată cu credincioşie şi se dovedeşte
singură prin experienţa umană.
¶A/104.
Scriptura au venit la noi prin autori umani care au scris, aşa cum
Dumnezeu i-a mişcat, în formele lingvistice şi literare a tipurilor
lor. Dumnezeu continuă, prin iluminarea Duhului Sfânt, să vorbească
prin acest Cuvânt fiecărei generaţii şi culturi.
Biblia are autoritate
peste toate vieţiile umane. Învaţă adevărul despre Dumnezeu, creaţia
Sa, poporul Său, singurul Lui Fiu şi destinul rasei umane. De
asemenea învaţă calea mântuirii şi vieţii de credinţă. Orice nu se
găseşte în Biblie sau nu poate fi demonstrat de Ea nu este
recomandat ca un articol al credinţei sau necesar mîntuirii.
V. Autoritatea
Vechiului Testament
¶A/109.
Vechiul Testament nu este
contrar celui Nou. Amândouă Testamentele duc mărturie mântuirii lui
Dumnezeu în Hristos; amândouă vorbesc despre voia lui Dumnezeu
pentru poporul Său. Legile antice pentru ceremonii şi rituri şi
percepţiile civile pentru naţiunea lui Israel, nu leagă neaparat
creştinii de astăzi. Dar, după exemplu lui Isus suntem obligaţi să
ascultăm poruncile morale ale Vechiului Testament.
Cărţiile Vechiului
Testament sunt: Genesa, Exodul, Leveticul, Numeri, Deuteronom,
Iosua, Judecători, Rut, 1 Samuel, 2 Samuel, 1 Regi, 2 Regi, 1
Cronici, 2 Cronici, Ezra, Neemia, Estera, Iov, Psalmi, Proverbe,
Eclesiastul, Cântarea Cântărilor, Isaia, Ieremia, Plîngerile lui
Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Ioel, Amos, Obadia, Iona, Mica,
Naum, Habacuc, Ţefania, Haggai, Zaharia, Maleahi.
VI. Noul Testament
¶A/110.
Noul Testament împlineşte
şi interpretează Vechiul Testament. Este înregistrarea revelaţiei
lui Dumnezeu în Isus Hristos şi Duhul Sfânt. Este Cuvântul final al
lui Dumnezeu cu privire la rasa umană, păcat, mântuire, lume şi
destinul ei.
Cărţiile Noului Testament
sunt: Matei, Marcu, Luca, Ioan, Faptele Apostolilor,
Romani, 1 Corinteni, 2 Corinteni, Galateni, Efeseni,
Filipeni, Coloseni, 1 Tesaloniceni, 2 Tesaloniceni, 1 Timotei, 2
Timotei, Tit, Filimon, Evrei, Iacov, 1 Petru, 2 Petru, 1 Ioan, 2
Ioan, 3 Ioan, Iuda, Apocalipsa.
RASA UMANĂ
VII. Persoane Moral
Libere
¶A/111.
Dumnezeu a creat fiinţele
umane în imaginea Sa proprie, inocente, libere moral şi responsabile
să aleagă între bine şi rău, corect sau greşit. Prin păcatul lui
Adam, oamenii ca urmaşi ai lui Adam sunt corupţi în natura lor, aşa
că de la naştere ei înclină să păcătuiască. Ei nu pot prin puterile
şi eforturile proprii să se restaureze la o ralaţie corectă cu
Dumnezeu şi să merite mântuirea veşnică. Dumnezeu, cel Omnipotent,
pune la dispoziţie toate resursele de la Trinitate pentru a face
posibil ca oamenii să răspundă harului Său prin credinţa în Isus
Hristos ca mântuitor şi Domn. Prin harul şi ajutorul lui Dumnezeu
oameni pot să facă fapte bune dintr-o dorinţă liberă.
VIII. Legea
Vieţii şi Dragostei
¶A/112.
Legea lui Dumnezeu pentru toate
vieţiile umane, personale şi sociale, este exprimată în două porunci
divine: Iubeşte pe Domnul Dumnezeu cu toată inima ta şi iubeşte-ţi
aproapele ca pe tine însuţi.
Aceste porunci revelează
tot cea ce este mai bun pentru o persoană în relaţia ei cu Dumnezeu,
alţii şi societatea. Ele stabilesc principiile datoriei umane în
acţiune individuală sau socială. Ele recunosc pe Dumnezeu ca
singurul Suveran. Toţi oamenii ca şi creaturi ale Sale în propria-I
imagine au moştenit la fel drepturi neţinându-se cont de sex, rasă,
sau culoare. De aceea, toţi ar trebui să dea lui Dumnezeu ascultare
absolută în faptele lor individuale, sociale şi politice. Ei ar
trbuie să se straduiască asigure fiecăruia respect pentru propria
persoană, drepturile lor şi cea mai mare fericire în posedarea şi
exersarea drepturilor în legea morală.
IX. Faptele Bune
¶A/113.
Faptele bune sunt roadele
credinţei în Isus Hristos, dar faptele nu pot să ne mântuiască de
păcatele noastre şi nici de judecata lui Dumnezeu. Ca o expresii a
credinţei şi dragostei creştine, faptele noastre făcute cu reverenţă
şi smerenie sunt acceptate şi aduc plăcere lui Dumnezeu. Oricum,
faptele bune nu câştigă harul lui Dumnezeu pentru nimeni.
MÂNTUIREA
X. Sacrificiul lui
Hristos
¶A/114.
Hristos a oferit odată
pentru totdeauna sacrificiul perfect pentru păcatele lumii întregi.
Nu mai este nevoie de o altă jerfă pentru păcat; nimeni nu poate
ispăşii.
XI.Viaţa Nouă în Hristos
¶A/115.
O viaţă nouă şi o relaţie corectă cu
Dumnezeu sunt făcute posibile datorită acţiunilor răscumpărătoare
ale lui Dumnezeu în Isus Hristos. Dumnezeu, prin Duhul Său,
acţionează la împărţirea vieţii noi şi să pună oamenii într-o
relaţie cu El însuşi atunci când ei se pocăiesc şi credinţa lor
răspunde la harul Său.
Justificare, regenerare şi
adopţie, vorbesc semnificativ de intrarea şi continuarea în viaţa
nouă.
Justificarea
¶A/116.
Justificarea este un
termen legal care scoate în evidenţă că printr-o nouă relaţie în
Isus Hristos oamenii sunt de fapt socotiţi neprihăniţi, fiind
eliberaţi de vină şi de pedepsa păcatelor lor.
Regenerarea
¶A/117.
Regenerarea este un termen
biologic care ilustrează că printr-o nouă relaţie în Hristos, omul,
are o viaţă şi o natură spirituală nouă capabilă de credinţă,
dragoste şi ascultare faţă de Hristos Isus ca Domn. Credinciosul
este născut din nou şi este o creaţie nouă. Viaţa veche este în
trecut; o viaţa nouă a început.
Adopţia
¶A/118.
Adopţia este un termen
filial plin de căldură, dragoste şi acceptare. Denotă faptul că
print-o relaţie nouă în Hristos credincioşii au devenit copiii Lui
doriţi, eliberaţi de sub dominaţia păcatului şi satanei.
Credincioşii cunosc de la Duhul că sunt copiii lui Dumnezeu.
XII.” Întrega
Sfinţiire”
A/119. “Întrega
Sfinţire” este lucrarea Duhului Sfânt, ulterioară regenerării,
exersată de credinţa în sângele ispăşitor al lui Hristos, prin care
credicioşii consacraţi pe deplin, sunt curăţiţi în acel moment de
păcatul interior şi împuterniciţi pentru slujire. Relaţia care
rezultă este atestată de mărturia Duhul Sfânt şi menţinută de
credinţă şi ascultare. “Întrega Sfinţire “ dă posibilitatea
credincioşilor să iubească pe Dumnezeu cu toată inima, sufletul,
puterea şi mintea lor, iar pe aproapele lor ca pe ei însăşi şi îi
pregăteşte pentru o mai mare creştere în har.
XIII. Restaurarea
¶A/120.
Creştinii pot fi susţinuţi într-o
relaţie crescândă cu Isus ca Mântuitor şi Domn. Ei pot să întristeze
Duhul Sfânt în relaţiile vieţii fără să se reîntoarcă la dominaţia
păcatului. Când fac acest lucru, ei trebuie să accepte smeriţi
corecţia Duhului Sfânt, să se încreadă în mijlocirea lui Isus şi să
repare relaţiile lor.
Creştinii pot păcătui cu voia şi să
se separe de relaţia lor cu Hristos.
Chiar şi aşa, prin
pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, este acordată iertarea şi relaţia cu
Hristos este restaurată, pentru că nu orice păcat este împotriva
Duhului Sfânt şi nepardonabil. Harul lui Dumnezeu este suficient
pentru cei care se pocăiesc cu adevărat şi cu permisiunea Lui,
îmbunătăţeşte vieţile lor. Iertarea nu dă credincioşilor libertatea
de a păcătui şi să scape de consecinţele păcătuirii.
Dumnezeu a dat
responsabilitatea şi puterea bisericii să restaureze credincioşii
penitenţi printr-o dragoste acoperitoare, consiliere şi acceptare.
BISERICA
XIV. Biserica
¶A/121.
Biserica este creată de
Dumnezeu. Este poporul lui Dumnezeu. Hristos Isus este Domnul şi
capul ei. Duhul Sfânt este viaţa şi puterea ei. Este în acelaşi timp
divină şi umană, cerească şi pământească, ideală şi imperfectă. Este
un organism, nu o instituţie neschimbătoare. Există pentru a
împlinii scopurile lui Dumnezeu în Hristos. Slujeşte răscumpărător
persoanelor. Hristos a iubit biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea,
ca să fie sfântă şi fără vină. Biserica este o părtăşie a celor
răscumpăraţi, care predică Cuvântul lui Dumnezeu şi administrează
lucrurile sfinte după instrucţiunile lui Hristos. Biserica Metodistă
Liberă îşi propune să fie înfăţişarea a cea ce ar trebui să fie
biserica lui Isus Hristos pe pământ. De aceea, se cere dedicare
specifică în legătură cu credinţa şi viaţa mebrilor. Cerinţele ei
caută să onoreze pe Hristos şi să asculte Cuvântul scris al lui
Dumnezeu.
XV. Limbajul
Închinării
¶A/122.
Duupă cum spune Cuvântul
lui Dumnezeu şi obiceiurile bisericii primare, închinarea şi
rugăciunea publică şi administrarea celor sfinte ar trebui să fie
într-o limbă cunoscută de oameni. Reformarea a aplicat aceste
principii pentru a face ceea ce este necesar pentru folosirea
limbajului comun a poporului. Este foarte clar că apostolul Pavel
pune accent puternic asupra unei pronunţii raţionale şi inteligibile
în inchinare. Noi nu putem aproba practici care violează clar aceste
principii scripturale.
XVI. Lucrurile
Sfinte
¶A/123.
Botezul în apă şi cina
Domnului sunt “lucruri sfinte” ale bisericii şi sunt poruncite de
Hristos. Ele sunt modalităţi ale harului prin credinţă, simboluri a
exprimării credinţei noastre creştine şi semn a slujirii graţioase
ale lui Dumnezeu către noi. Prin ele, El lucrează în noi pentru a
grăbi, întării şiconfirma credinţa noastră.
Botezul
¶A/124.
Botezul în apă “sacrament”
al bisericii, poruncit de Domnul nostru, semnificând acceptarea
beneficiilor ispăşirii lui Isus Hristos să fie administrată
credincioşilor, ca o declarare a credinţei lor în Isus Hristos ca
Mântuitor. Botezul este un simbol a noului legământ de har, aşa cum
circumcizia a fost simbolul legământului vechi; iar, de când copiii
sunt recunoscuţi ca fiind incluşi în ispăşire, ei pot fi botezaţi la
cerinţa părinţilor sau tutorilor care le pot asigura pregătirea
creştină necesară. Lor(copiilor) li se cere să depună mărturie
pentru ei însăşi înainte de a fi acceptaţi în biserică ca membrii.
Cina Domnului
¶A/125.
Cina Domnului este un
“sacrament” a răscumpărării noastre prin moartea lui Hristos. Celor
care au primit corect, demn şi cu credinţă, pîinea pe care o frângem
este o participare(sunt părtaşi) la trupul lui Hristos; iar în
acelaşi fel paharul binecuvâtării este o participare la sângele lui
Hristost. Cina, de asemenea, este un semn a dragostei şi unităţii pe
care creştinii le au.
Hristos promite, că va fi
o prezenţă reală la acest act sacru. Dar sângele Său dat trebuie,
luat şi mâncat doar într-o manieră cerească şi spirituală. Nu s-a
efectuat nici o schimbare în acest element; pîinea şi vinul nu sunt
literalmente trupul şi sângele lui Hristos. Trupul şi sângele lui
Hristos nu sunt pur şi simplu prezente în aceste elemente. Aceste
elemente nu trebuie să fie considerate niciodată obiecte ale
îchinării. Trupul lui Hristos este primit şi mâncat în credinţă.
ULTIMELE LUCRURI
II. Împărăţia lui
Dumnezeu
¶A/126.
Împărăţia lui Dumnezeu
este o temă Biblică proeminentă care dă creştinilor scop şi
speranţă. Isus a anunţat prezenţa ei. Împărăţia este realizată acum
prin stabilirea domniei lui Dumnezeu în inimile şi vieţiile
credincioşilor.
Biserica, prin rugăciuni,
exemple şi proclamarea evagheliei, este instrumentul numit şi
corespunzător al lui Dumnezeu în zidirea împărăţiei Lui.
Dar, împărăţia este
viitorul şi relaţionată la revenirea lui Hristos, atunci când
judecata va cădea asupra rânduielii prezente. Vrăşmaşii lui Hristos
vor fi învinşi; domnia lui Dumnezeu va fi stabilită; o reînoire
cosmică totală de ordin material şi moral va avea loc; iar speranţa
celor răscumpăraţi va fi împlinită pe deplin.
XVIII.Revenirea lui
Hristos
¶A/127.
Revenirea lui Hristos este
certă şi se poate întâmpla în orice moment, chiar dacă nouă nu ni
s-a dat să ştim ora exectă. La revenirea Sa, va împlinii toate
profeţiile cu privire la triumful Său final asupra răului întreg.
Răspunsul credincioşilor este o expectativă plină de bucurie,
veghere, promptitudine şi diligenţă.
XIX. Învierea
¶A/128.
Atunci va fi o înviere
trupească din moarte a celor drepţi cât şi a celor nedrepţi, cei
care au făcut binele vor învia la viaţă; cei care au făcut răul vor
învia pentru condamnare. Trupul înviat va fi un trup spiritual, dar
persoana va fi întreagă şi identificabilă. Învierea lui Hristos este
garanţia învierii la viaţă pentru cei ce sunt în El.
XX. Judecata
¶A/129.
Dumnezeu a stability o zi
în care va judeca lumea în neprihănire în concordanţă cu evanghelia
şi faptele noastre în această viaţă.
XXI. Destinul Final
¶A/130.
Destinul nostru final este
determinat de harul lui Dumnezeu şi răspunsul nostru, nu de un
decret arbitrar a lui Dumnezeu. Pentru cei care se încred în El şi
urmează ascultători pe Isus ca Mântuitor şi Domn, este un rai al
gloriei eterne şi a binecuvântării prezenţei lui Hristos. Dar,
pentru cei pierduţi final există un iad al suferinţei veşnice şi a
separării dinnaintea lui Dumnezeu.
¶A/131.
Doctrina Bisericii
Metodiste Libere este bazată pe Sfânta Scriptură şi derivă de la
contextul total biblic a Ei. Referinţele de mai jos sunt pasaje
corespunzătoare articolelor relatate date. Ele sunt listate în
succesiunea lor biblică şi nu sunt cu inteţia de a fi exaustive.
DUMNEZEU
I. Sfânta Treime
Genesa 1:1-2; Exodul
3:13-15; Deuteronom 6:4; Matei 28:19; Ioan 1:1-3; 5:19-23; 8:58;
14:9-11; 15:26; 16:13-15; 2 Corinteni 13:14.
II. Fiul —
Încarnarea Sa
Matei 1:21; 20:28;
26:27-28; Luca 1:35; 19:10; Ioan 1:1, 10, 14; 2 Corinteni 5:18-19;
Filipeni 2:5-8; Evrei 2:17; 9:14-15.
Fiul — Învierea şi Înălţarea Sa
Matei 25:31-32; Luca
24:1-7; 24:39; Ioan 20:19; Fapte 1:9-11; 2:24; Romani 8:33-34; 2
Corinteni 5:10; Filipeni 2:9-11; Evrei 1:1-4.
III. Duhul Sfânt —
Persoana Sa
Mathei 28:19; Ioan 4:24;
14:16-17, 26; 15:26; 16:13-15.
Duhul Sfântt —
Lucrarea Sa în Mântuire
Ioan 16:7-8; Fapte 15:8-9;
Romani 8:9, 14-16; 1 Corinteni 3:16; 2 Corinteni 3:17-18; Galateni
4:6.
Duhul Sfânt —
Relaţia Sa cu Biserica
Fapte 5:3-4; Romani 8:14;
1 Corinteni 12:4-7; 2 Petru 1:21.
SCRIPTURA
IV. Autoriate
Deuteronom 4:2; 28:9;
Psalmi 19:7-11; Ioan 14:26; 17:17; Romani 15:4; 2 Timotei
3:14-17; Evrei 4:12; Iacov 1:21.
V. Authoriatea
Vechiului Testament
Matei 5:17-18; Luca
10:25-28; Ioan 5:39, 46-47; Fapte 10:43; Galateni 5:3-4; 1 Petru
1:10-12.
VI. Noul Testament
Matei 24:35; Marcu 8:38;
Ioan 14:24; Evrei 2:1-4; 2 Petru 1:16-21; 1 Ioan 2:2-6; Apocalipsa
21:5; 22:19.
RASA UMANĂ
VII. Persoane Libere
Moral
Geneza 1:27; Psalmi 51:5;
130:3; Romani 5:17-19; Efeseni 2:8-10.
VIII. Legea Vieţii
şi Dragostei
Matei 23:35-40; Ioan
15:17; Galatuni 3:28; 1 Ioan 4:19-21.
IX. Faptele Bune
Matei 5:16; 7:16-20;
Romani 3:27-28; Efeseni 2:10; 2 Timotei 1:8-9; Tit 3:5.
MÂNTUIREA
X. Sacrificiul lui
Hristos
Luca 24:46-48; Ioan 3:16;
Fapte 4:12; Romani 5:8-11; Galateni 2:16; 3:2-3; Efeseni 1:7-8 ;
2:13; Evrei 9:11-14, 25-26; 10:8-14.
XI. Viaţa Nouă în
Hristos
Ioan 1:12-13; 3:3-8; Fapte
13:38-39; Romani 8:15-17; Efeseni 2:8-9; Coloseni 3:9-10.
Justificarea
Psalmi 32:1-2; Fapte
10:43; Romani 3:21-26, 28; 4:2-5; 5:8-9; 1 Corinteni 6:11; Filipeni
3:9.
Regenerarea
Ezechiel 36:26-27; Ioan
5:24; Romani 6:4; 2 Corinteni 5:17; Efeseni 4:22-24; Coloseni
3:9-10; Tit 3:4-5; 1 Petru 1:23.
Adopţia
Romani 8:15-17; Galateni
4:4-7; Efeseni 1:5-6; 1 Ioan 3:1-3.
XII. Întreaga
Sfinţire
Leviticul 20:7-8; Ioan
14:16-17; 17:19; Fapte 1:8; 2:4; 15:8-9; Romani 5:3-5; 8:12-17;
12:1-2; 1 Corinteni 6:11; 12:4-11; Galateni 5:22-25; Efeseni
4:22-24; 1 Tesaloniceni 4:7; 5:23-24; 2 Tesaloniceni 2:13; Evrei
10:14.
XIII. Restaurarea
Matei 12:31-32; 18:21-22;
Romani 6:1-2; Galateni 6:1; 1 Ioan 1:9; 2:1-2; 5:16-17; Apocalipsa
2:5; 3:19-20
BISERICA
XIV. Biserica
Matei 16:15-18; 18:17;
Fapte 2:41-47; 9:31; 12:5; 14:23-26; 15:22; 20:28; 1 Corinteni 1:2;
11:23; 12:28; 16:1; Efeseni 1:22-23; 2:19-22; 3:9-10; 5:22-23;
Coloseni 1:18; 1 Timotei 3:14-15.
XV.Limbajul
Închinării
Neemia 8:5, 6, 8; Matei
6:7; 1 Corinteni 14:6-9; 1 Corinteni 14:23-25.
XVI. “Lucrurile
Sfinte”
Matei 26:26-29; 28:19;
Fapte 22:16; Romani 4:11; 1 Corinteni 10:16-17; 11:23-26; Galateni
3:27.
Botezul
Ioan 3:5; Fapte 2:38, 41;
8:12-17; 9:18; 16:33; 18:8; 19:5; 1 Corinteni 12:13; Galateni
3:27-29; Coloseni 2:11-12; Tit 3:5.
Cina Domnului
Marcu 14:22-24; Ioan
6:53-58; Fapte 2:46; 1 Corinteni 5:7-8; 10:16; 11:20, 23-29.
ULTIMELE LUCRURI
XVII. Împărăţia lui
Dumnezeu
Matei 6:10, 19-20; 24:14;
Fapte 1:8; Romani 8:19-23; 1 Corinteni 15:20-25; Filipeni 2:9-10; 1
Tesaloniceni 4:15-17; 2 Tesaloniceni 1:5-12; 2 Petru 3:3-10;
Apocalipsa 14:6; 21:3-8; 22:1-5, 17.
XVIII. Revenirea lui Hristos
Matei 24:1-51; 26:64;
Marcu 13:26-27; Luca 17:26-37; Ioan 14:1-3; Fapte 1:9-11; 1
Tesaloniceni 4:13-18; Tit 2:11-14; Evrei 9:27-28; Apocalipsa 1:7;
19:11-16; 22:6-7, 12, 20.
XIX. Învierea
Ioan 5:28-29; 1 Corinteni
15:20, 51-57; 2 Corinteni 4:13-14.
XX. Judecata
Matei 25:31-46; Luca
11:31-32; Fapte 10:42; 17:31; Romani 2:15-16; 14:10-11; 2 Corinteni
5:6-10; Evrei 9:27-28; 10:26-31; 2 Petru 3:7.
XXI. Destinul
Marcu 9:42-48; Ioan 14:3;
Evrei 2:1-3; Apocalipsa 20:11-15; 21:22-27.
APARTENENŢĂ ŞI
LEGĂMÂNT
1. CERINŢE, DREPTURI
ŞI ÎNŢELESURI
¶A/150.
Privilegiile şi cerinţele
apartenenţei depline Bisericii sunt constituţionale, iar schimbările
în această privinţă pot fi făcute doar de amendamentele cu privire
la paragrafele articolelor A/225-228. Nimic nu poate fi inclus în
ritualul de apartenenţă dacă este contrar următoarelor definiţii ale
condiţiilor şi privilegiilor de apartenenţă.
¶A/151.
Cerinţele apartenenţei
depline sunt:
A.
botez creştin, mărturisirea unei experienţe personale în
regenerare şi angajamentul de a căuta diligent până la sfinţirea
întreagă dacă această experienţă nu a fost realizată;
B.
acceptarea Articolelor de Religie, Legământ, a scopurilor
pentru o conduită creştină şi chestiunile guvernării bisericeşti aşa
cu sunt scrise în Cartea de Disciplină ; *
C.
un legămînt că va susţine biserica, să trăiască în părtăşie
cu membrii şi să caute gloria lui Dumnezeu în toate lucrurile;
D.
acordul de apartenenţă de către comitetul oficial şi
declararea publică a jurămintelor de aparteneţă a candidaţilor.
¶A/152.
Drepturile unei
apartenenţe depline sunt:
A.
participarea la slujbele sfinte şi ordinanţele bisericii;
B.
votare şi stabilire în slujire la vârsta hotărâtă de
Conferinţa Generală;
C.
verificare şi apelare(a face un apel) dacă cineva este acuzat
de eşec pentru a menţine condiţiile de membru, cu specificaţiile că
dacă se alătură unei alte denominaţii religioase sau secte se
exclude singur din biserică fără a fi judecat(de “sobor”).
*Atunci când nu există
conflicte cu legea locală cu privire la guvernarea bisericii.
¶A/153.
Apartenenţa membrală la
biserică poate fi terminată doar de:
A.
retragerea voluntară (incluzându-se permisiunea de retragere
în urma unei plângeri);
B.
alăturarea altei denominaţiuni, secte sau a unui ordin
secret;
C.
excludere după anumite proceduri corecte, sau anchete şi
condamnare;
D.
neglijarea persistentă a relaţiei cu biserica de un membru
care rezidează la distanţă de supravegherea pastorală sau
bisericească, care de fapt este o retragere voluntară.
2. LEGĂMÂNT
(NOTĂ: Referinţele
Scripturale şi învăţăturile ajutătoare se găsesc Capitolu III, B,
“Conduita creştină.”)
Privilegiu şi
Responsabilitate
¶A/154.
A fi membru intr-o
Biserică este un privilegiu şi responsabilitate mare. Noi credem că
Legământul care se cere membrilor este concludent cu învăţătura
Cuvântului lui Dumnezeu scris. Credincioşia faţă de legământ este
mărturia dorinţei individuale a membrului de a susţine relaţia
mântuitoare cu Isus Hristos ca Domn, pentru a aduce glorie lui
Dumnezeu, să avanseze cauza lui Dumnezeu pe pământ, să păstreze
unitatea trupului lui Hristos şi să îndrăgească părtăşia Bisericii
Metodiste Libere.
¶A/155. Când un
membru nu îşi ţine legământul şi prin comportamentul său violează
jurămintele sale, este resposabilitatea slujitorului(pastor, lider)
şi a membrilor să arate eşecul şi să caute să restaureze membrul în
dragoste. Dacă, după ce aceşti paşi au fost făcuţi, membrul nu-şi
ţine angajamentele, trebuie să se folosească asupra lui procedura în
conformitate cu procesiunile bisericii.
¶A/156.
Membrii Bisericii
Metodiste Libere, se încred în înzestrarea Duhului Sfânt şi caută
susţinerea altor membrii din biserică şi fac din confesiune şi
angajamente “un legământ” cu Domnul şi biserica.
Confesiunea şi
Dedicarea
Noi mărturisim pe Isus
Hristos ca Mântuitor şi Domn. Prin credinţă, noi umblăm cu El. Noi
ne dedicăm cunoaşterii Lui în plinătatea harului Său care
sfiinţeşte.
Cel priveşte pe
Dumnezeu
¶A/157.
Ca şi copii ai lui
Dumnezeu, noi Îl venerăm şi ne închinăm Lui. Noi ne dedicăm
cultivării unor obiceiuri de devotare creştină, supunându-ne
verificării mutuale, practind rugăciunea privată şi comună, studiind
Scripturile, participând la închinare publică şi suntem părtaşi la
Sfânta Comuniune(Cina Domnului); Noi ne dedicăm să observăm ziua
Domnului, punând-o deoparte pentru închinare, reînoire şi slujire;
Noi ne dedicăm dându-ne loialitatea noastră lui Hristos şi
bisericii, reţinându-ne de la orice alianţă care compromite
dedicarea noastră creştină. Acestea le facem, prin harul şi puterea
lui Dumnezeu.
Cu privire la noi şi
alţii
¶A/158.
Ca oameni, noi trăim vieţi
folositoare, sfinte şi arătăm milă tuturor, slujind fizic şi
spiritual nevoilor lor. Noi ne dedicăm să fim liberi de activităţi
şi atitudini care înşeală mintea şi răneşte trupul, sau să le
promovăm; Noi ne dedicăm să respectăm valoarea tuturor persoanelor
ca fiind create după imaginea lui Dumnezeu; Noi ne dedicăm
străduindu-ne a fi corecţi şi sinceri în toate relaţiile şi
comportamentele noastre. Acestea le facem, prin harul şi puterea lui
Dumnezeu.
Cu privire la
Instituţiile lui Dumnezeu
¶A/159.
Ca oameni ai lui Dumnezeu,
noi onorăm şi susţinem instituţiile ordinate de Dumnezeu, cumi ar fi
: familia, statul şi biserica. Noi ne dedicăm să onorăm sanctitatea
căsătoriei şi familiei; Noi ne dedicăm preţuirii şi creşterii
copiilor, ghidându-i spre credinţa în Hristos; Noi ne dedicăm
căutând să fim cetăţeni responsabili şi ne rugăm pentru toţi cei ce
conduc. Acestea le facem, prin harul şi puterea lui Dumnezeu.
Cu privire la
Biserică
¶A/160.
Ca popor a lui Dumnezeu,
noi exprimăm viaţa lui Hristos în lume. Noi ne dedicăm să contribuim
la unitate în biserică, cultivând integritate, dragoste şi
înţelegere în toate relaţiile noastre; Noi ne dedicăm să practicăm
principiile administrării creştine, pentru gloria lui Dumnezeu şi
creşterea bisericii; Noi ne dedicăm să mergem în lumea noastră şi să
facem ucenici. Acestea le
facem, prin harul şi puterea lui Dumnezeu. |
